Top 10 cele mai frumoase locuri de vizitat în Germania

31 Mai 2018
7205
Top 10 cele mai frumoase locuri de vizitat în Germania

Germania are obiective turistice celebre în întreaga lume, devenind una dintre cele mai populare destinații turistice din întreaga Europa si unul dintre cele mai vizitate locuri din lume. Germania are una dintre cele mai faimoase capitale, Berlin, cu o istorie fascinantă, defapt, multe dintre orașele germane se mândresc cu istoria sa bogată. O vacanță în Germania ar fi opțiunea perfectă pentru iubitorii de bere, pentru că în Germania se produce cea mai tare și una dintre cele mai scumpe beri din lume. Germania este o ţară cu numeroase obiective pitoreşti şi multe lucruri care îi pot atrage pe turişti. Are castele de vis, oraşe medievale, târguri încântătoare şi o bere de renume mondial.

Cele mai frumoase locuri din Germania

Vă prezentăm topul atracțiilor turistice marcate pe lista turiștilor.

Berlin

Berlin este un oraş fascinant, unde se îmbină perfect arta, bucuria de a trăi, muzica şi fascinaţia pentru modă. Este şi o destinaţie destul de ieftină, oferind câte ceva pentru orice turist: are 170 de muzee şi galerii de artă, dar şi o viaţă de noapte foarte intensă.locuri de vizitat berlin

Koln

Koln este orașul care găzduiește cele mai impresionante catedrale din lume, dar şi băi termale recunoscute în întreaga lume. Alături de Berlin, este unul dintre cele mai frumoase orase din Germania, perfect pentru cei interesaţi de viaţa culturală, dar şi de distracţie. Printre obiectivele turistice se numără catedrala Kolner Dom, podul Hohenzollern şi oraşul vechi Altstadt.locuri de vizitat Koln

Drumul Romantic

Drumul Romantic oferă turiştilor ocazia să descopere castelele pitoreşti şi natura incredibil de frumoasă din Germania. Drumul Romantic face legătura între localităţile Wurzburg şi Fussen şi trece prin cele mai spectaculoase peisaje bavareze. Turiştii pot vizita calebrul castel Neuschwanstein, oraşul baroc Wurzburg şi Rothenburg ob der Tauber, cel mai bine conservat oraş medieval din ţară.Drumul Romantic germania

Dresda

Dresda este unul dintre cele mai importante centre culturale din Germania. Printre cele mai frumoase obiective turistice se numără Palatul Zwinger, o capodoperă de arhitectură barocă, Terasab Bruehl şi biserica luterană Frauenkirche. Oraşul este aşezat pitoresc pe râul Elba şi înconjurat de zone cu foarte multă vegetaţie. Turiştii se pot plimba prin oraşul vechi sau prin cartierul baroc, unde vor admira casele şi magazinele construite în acest stil architectural.locuri de vizitat Dresda

Munchen

Munchen este unul dintre cele mai frumoase orase din Germania. Este celebru în întreaga lume datorită festivalului Oktoberfest, dar oraşul are multe de oferit în afară de o bere de calitate. Are numeroase parcuri, muzee, castele şi un centru vechi superb, dar şi magazine de lux. Este un oraş cosmopolit şi plin de viaţă. Printre cele mai interesante obiective turistice de aici se numără Marienplatz, în inima oraşului vechi, berăria Hofbrauhaus, Muzeul German este considerat cel mai mare muzeu tehnologic din lume şi Grădina Engleză.locuri de vizitat Munchen

Stâncile Rügen

Stâncile Rügen se află în parcul național Jasmund, în partea de nord-est a insulei Rügen. Supuse eroziunii constante, stâncile se înalță încă marețe deasupra Mării Baltice. Königsstuhl, de 118 metri, este secțiunea cea mai impresionantă a stâncilor. Pădurile din spatele lor fac și ele parte din parcul național.Stâncile Rügen

Rinul Romantic

Rinul Romantic este cea mai faimoasă porțiune a fluviului Rin, aflată între Koblenz și Bingen. Rinul își croiește drum printre dealuri abrupte acoperite de vița de vie, împânzite de castele și ruine. Fluviul a reprezentat o importanță ruta comercială în Europa Centrală, încă din timpuri străvechi și un grup de mici orașele s-a dezvoltat pe malurile sale. Prin mărimea lor, aceste așezări păstrează încă atmosfera istorică, din vremuri de mult apuse.Rinul Romantic

Frauenkirche

Frauenkirche este o biserică luterană care a fost distrusă complet în timpul celui de-al doilea război mondial. Ea a fost reconstruită în baza planurilor originale din anii 1720 și redeschisă în 2005. Orașul Coventry, care a fost confruntat cu raidurile Luftwaffe, a donat crucea de aur de pe cupola bisericii.locuri de vizitat Frauenkirche

Neuschwanstein

Neuschwanstein este recunoscut ca fiind cel mai frumos castel nu doar din Germania, ci şi din întreaga lume. Acest miraculos edificiu de basm este amplasat în inima Bavariei. Neuschwanstein a fost construit de Ludwig II în cel mai frumos loc posibil. Monumentul de arhitectură este deschis pentru vizitatori din 1886. Anume Neuschwanstein a servit drept prototip pentru Castelul Frumoasei Adormite din Disneylandul din Paris.Neuschwanstein

Pădurea Neagră

Pădurea Neagră este cea mai mare din Germania și este una din destinațiile turistice de top din țară. Cu peisaje sălbatice, stațiuni balneare celebre precum Baden-Baden și orășele medievale precum Freiburg im Breisgau dar și simple localități pitorești, zona atrage sute de mii de turiști în fiecare an.Pădurea Neagră

Comentarii