10 cele mai misterioase locuri de pe Terra

22 Iun 2018
3724
10 cele mai misterioase locuri de pe Terra

Deseori alegem cele mai obișnuite destinații pentru vacanțe, dar totodată ne-am dori să explorăm ceva nou, locuri care ne-ar oferi o experiență neobișnuită, o vacanță neobișnuită. Acum avem posibilitatea de a ajunge în orice colț al lumii, datorită agențiilor turistice și ofertelor acestora, dar te-ai întrebat vreodată câte alte locuri sunt de vizitat și noi nici nu am auzit despre ele? Planeta noastră chiar dacă este studiată și explorată în lung și în lat, încă mai ascunde locuri neatinse de mâna omului, chiar și în era minunilor tehnologice, realizăm cât de puține lucruri cunoaștem și putem explica despre Pământ. Și totuși, au fost descoperite locuri care ascund un mister, total diferite de cele văzute. Lista a făcut un top cu cele mai misterioase locuri, a căror proveniență este greu de explicat.

1. Eaglehawk Neck – Tasmania

Eaglehawk Neck – Tasmania leagă două insule și este celebră din două motive. Primul ar fi acela că este cel mai elocvent exemplu al unui fenomen geologic extrem de rar întâlnit, acela al aspectului de dale pe care îl capătă solul în urma eroziunii și a fragmentării rocilor sub acțiunea plăcilor tectonice. Practic, solul arată ca și cum ar fi format din zeci sau sute de dale cu forme geometrice perfecte, asemenea pavajului artificial. Un alt motiv se leagă de povestea macabră a primei închisori păzită de câini uriași, înfometați înadins pentru a deveni cât mai fioroși. Limba de pământ era singurul loc prin care deținuții britanici ai închisorii din așezarea tasmaniană Porth Arthur puteau traversa către libertate.

2. Deșertul Alb – Sahara

Deșertul Alb – Sahara este una dintre minunile geologice ale lumii, care s-a format după retragerea apei, vântul modelând creta cu forme impresionante, deșertul părând împânzit astăzi cu uriașe ciuperci albe. Sahara el Beyda, așa cum îl numesc localnicii, este un loc în care turismul este încă o activitatea principală, dar care se desfășoară numai sub atentă supraveghere a ghizilor și a persoanelor autorizate să însoțească grupurile de turiști.

3. The Big Hole - Africa de Sud

The Big Hole - Africa de Sud este într-un clasament al celor mai mari gropi artificiale din lume, cea de a doua creație de acest gen, fiind depășită doar de mina Jagersfontein din aceeași țară. Fosta mină de diamante a devenit în timp una dintre principalele atracții turistice ale orașului Kimberly.

4. Lacul ucigaș – Camerun

Lacul ucigaș – Camerun și-a câștigat acest trist renume după un tragic eveniment care a avut loc în anul 1986. Atunci, localnicii din satul Nyos aflat în apropierea lacului au fost alarmați de un zgomot puternic venit din interiorul apelor și de un puternic cutremur de pământ. Aproape instantaneu, o trombă de apă a țâșnit din mijlocul lacului iar din acesta s-a ivit un uriaș nor alb cu o lungime de peste 100 de metri, după cum susțin martorii oculari. Imediat după acest episod, animalele și oamenii au început brusc să își piardă cunoștința.

5. Dealurile de ciocolată – Filipine

Dealurile de ciocolată – Filipine reprezintă unul dintre cele mai rare și mai misterioase fenomene geologice de pe Terra. Un ultim studiu arată că pe o suprafață de circa 50 de kilometri pătrați din provincia Bohol se află nu mai puțin de 1.776 de dealuri, ele fiind reprezentate și pe drapelul regiunii ca un simbol al frumuseților naturale filipineze. În prezent, dealurile sunt considerate cel de al treilea monument geologic din Filipine.

6. Antelope Canyon - Arizona, SUA

Antelope Canyon - Arizona, SUA este cel mai căutat și mai vizitat canion din sud-vestul Statelor Unite, și asta în ciuda faptului că frumusețea sa s-a dovedit de multe ori ucigătoare. Format din două secțiuni, canionul se află în ținuturile Navajo din Arizona iar recent a fost declarat monument al naturii, turismul fiind efectuat numai sub atenta supraveghere a ghizilor specializați.

7. Valurile de piatră - Arizona, SUA

Valurile de piatră - Arizona, SUA este un monument geologic extrem de bizar și de atrăgător totodată. Celebre printre cățărători și fotografi, valurile de piatră din acest colț de lume par rupte dintr-un peisaj extraterestru, ele formându-se în urmă cu circa 190 de milioane de ani din dune de nisip deșertic care s-au solidificat sub acțiunea ploilor și a vântului.

8. Pietrele Moeraki - Noua Zeelandă

Pietrele Moeraki - Noua Zeelandă  reprezintă un fenomen rar întâlnit de erodare a unor formațiuni de roci ce s-au format în Paleocen. Practic, nămolul și aluviunile preistorice s-au solidificat, căpătând în timp, în cea mai mare parte, forme perfect sferice. Legendele nativilor maori susțin că misterioșii bulgări de piatră nu sunt altceva decât rămășițele coșurilor, tărtăcuțelor sau cartofilor pietrificați pe care primii locuitori ai Noii Zeelande, uriașii, le-au pierdut în încercarea lor de a coloniza insula.

9. Munții Sanqingshan – China

Munții Sanqingshan – China este un loc asociat de obicei cu mănăstirile Taoiste, parcul este o adevărată capodoperă a naturii, peisajele sale părând rupte dintr-un film science-fiction. Formațiuni uriașe de granit, perfect verticale, se înalță către nori, la înălțimi uriașe, asemănându-se cu siluete umane sau animale legendare.

10. Pu'u O'o – Hawaii

Pu'u O'o – Hawaii a devenit celebru în toată lumea după ce a fost catalogat drept cel mai longeviv vulcan din ultimele cinci secole. Practic, din anul 1983 și până în prezent, vulcanul a erupt permanent, acoperind o suprafață de 117 kilometri pătrați din exoticul arhipelag american. Legendele nativilor hawaiieni susțin că zeița vulcanilor, Pele, și-a folosit bagheta magică pentru a deschide acest vulcan, numele O'o desemnând tocmai acest instrument cu puteri supranaturale al zeității.

 

Comentarii